VII - Geppettu torna a la casa e cci duna la culazioni ca ddu mischinu s'avìa purtatu pi iddu.
                                               

Currìannu di priggiuni a lu dammusu
cci tocca lu so' pupu cunsulari;
ci duna li tri pira, e ddu smurfiusu
li voli già scurciati pi manciari.

Ma pùa si mancia scorci e li zuccuna
capìannu ca nun campa cu' dijuna.

Lu mischinu di Pinocchiu, c'avìa ancora l'ùacchi chini di sùannu, nun s'avìa ancora taliatu li pìadi, ca si cci avìanu tutti abbruciati: accussì appena 'ntisi la vuci di so' patri, santò di lu seggia pi curriri a trari lu palettu di la porta; ma inveci, doppu du' o trì santi, cadì 'nterra lùangu lùangu 'ncapu li maduna.

E sbattìannu 'nterra fici lu stessu rumuri c'avissi fattu un saccu d'attrezzi di cucina cadutu di lu quintu pianu.

- Gràpimi! - Gridava Geppettu di la via.

-Patri miu, nun pùazzu, arrispunnìa lu pupu chiancìannu e rutulannusi 'n'terra.

- Pirchì nun po'?

- Pirchì mi manciaru li pìadi

- E cu ti li manciò?

- Lu gattu, - dissi Pinocchiu, vidìannu lu gattu ca cu li grampi davanti s'addivirtiva a fari ballari du' pizzùdda di lignu.

- Gràprimi, ti dicu! - arripitì Geppettu, - sannò quannu trasu in casa, lu gattu ti lu dugnu ju!

- Nun pùazzu stari all'addritta, criditilu. O poviru mìa! poviru mìa ca ora mi tocca caminari cu li ghinocchia pi tutta la vita!..

Geppettu, cridìannu ca tutti ssì lamìanti fussiru 'nàutra birbantata di lu pupu, decisi ch'era l'ura di fàrila finuta, e acchianànnu 'ncapu lu muru, trasì 'ncasa di la finestra.

All'iniziu vuliva fari un quarantottu: ma pùa vidìannu ca lu so' Pinocchiu era veramenti jittatu 'nterra e arristatu senza pìadi, si 'ntisi 'ntinnirutu di cori; subbitu si lu misi 'ncùaddu, accuminciò a vasarlu, ad accarizzarlu e a fàricci tanti smorfii, e cu li lacrimuna ca cci cadìanu pi la faccia, cci dissi quasi chiancìannu:

- Pinocchiettu miu! Com'è ca t'abbruciasti li pìadi?

- Nun lu sacciu, pa’, ma criditimi ca fu 'na nuttata d'infìarnu e ca mi l'haiu a ricurdari finu ca campu. Truniava e lampiava e ju avìa fami, e allura lu Griddu-parlanti mi dissi: "Ti sta beni; fusti tintu, e ti lu mìariti", e ju cci dissi: "Attentu Griddu!…", e iddu mi dissi: "Tu sì un pupu e tu ha la testa di lignu" e ju cci travu un martìaddu di lignu, e iddu murì, ma la curpa fu sua, pirchì ju nun vulìa ammazzarlu, e la prova è ca ju misi un tigaminu 'ncapu la braci addumata di la bracera, ma lu puddicinu scappò fori dicìannu: "Arrivederci… e tanti saluti a la casa" e la fami crisciva sempri di cchiù, pi 'stu mutivu ddu vicchiarìaddu cu la scazzetta di notti, affacciannusi a la finestra mi dissi: "Mìntiti sutta e para lu cappìaddu" e ju cu tutta dd'acqua 'ntesta, pirchì addumannari un pìazzu di pani nun è vriògna, nunn'è veru? mi ni turnavu a la casa, e pirchì avìa sempri tanta fami, misi li pìadi 'ncapu la bracera pi asciucàrimi, e vù turnàstivu, e mi li truvavu tutti abbruciati, intantu la fami l'haiu sempri e li pìadi nun l'haiu cchiù! Ih!… ih!… ih!… ih!..

E ddu mischinu di Pinocchiu accuminciò a chiànciri e a urlari accussì forti, ca lu sintivanu a cincu chilometri luntanu. Geppettu, ca di tuttu ddu discursu strampalatu avìa caputu sulu 'na cosa, e cioè ca lu pupu si sintiva murìri di fami, trà fori di la sacchetta tri pira, e mentri cci li pruìva, dissi:

- Sti tri pira eranu pi mìa: ma ti li dugnu voluntìari. Manciatìlli, e ca ti facissiru beni.

- Si vuliti ca li manciu, facìtimi lu piaciri di scurciarli.

- Scurciarli? - arrispunnì Geppettu miravigliatu.

- Nunn'avissi mai cridutu, figliu miu, c'avìssitu 'na vuccuzza accussì dilicata e sinsibili. Mali! Ni 'stu munnu, quannu si è ancora carusi, bisogna abituàrisi a sapiri manciari di tuttu, pirchì nun si sapi mai chiddu ca ni po' capitari. Ci sunnu tanti situazioni!…

- Vu' diciti beni, - dissi Pinocchiu, - ma iu nun manciu mai 'na frutta si nunn'è prima scurciata. Nun pùazzu suppurtari li scorci.

E ddu bon'omu di Geppettu, tirò fori un cutiddùzzu, e cu tanta pacìanzia, scurciò li tri pira, e misi li scorci 'ncapu 'n'angulu di tavulinu.

Quannu Pinocchiu cu du' vuccati si manciò lu primu piru, pùa fici lu gestu di ittari lu zuccuni: ma Geppettu cci firmò lu vrazzu, dicìannu:

- Nun jittarlu: ni 'stu munnu tuttu po' sèrviri.

- Ma ju lu zuccuni nun lu manciu!… gridò lu pupu, arraggiatu comu 'na vipera.

- E cu lu sapi! Li casi sunnu tanti!… dissi Geppettu, cu tutta carma.

Fattu sta ca li tri zuccuna, inveci d'essiri jittati fori di la finestra, arristaru 'ncapu 'n'angulu di lu tavulinu 'nsìami a li scorci.

Mangiàti o, pi mìagliu diri, sbafati ddi tri pira, Pinocchiu jittò un ciatuni ca nun finiva mai e dissi chiancìannu:

- Haiu ancora fami!

- Ma ju, figliu miu, nunn'haiu nenti di dàriti.

- Propriu nenti, nenti?

- Avissi sulu 'sti scorci e 'sti zuccuna di piru.

- Pacìanzia! - dissi Pinocchiu, - si nun c'è àutru, mi manciu 'na scorcia.

E accuminciò a masticari. All'iniziu fici un po' di smrfii; ma pùa, una apprìassu all'àutra, si manciò tutti li scorci; e doppu li scorci, anchi li zuccuna, e quannu finì di manciari tuttu chiddu ca c'era, sbattì li mani tuttu cuntentu, e dissi:

-Ora sì ca staiu beni!

-Vidi allura, - dissi Geppettu, - c'avìa raggiuni ju quannu ti dicìa ca non bisogna abituàrisi a essiri né troppu filosofi né troppu dilicati di gula. Caru miu, nun si sapi mai chiddu ca cci po' capitari ni 'stu munnu. Li casi sunnu accussì tanti!