LU FOTOGRAFU


Era mezz'ura ca circava 'a posa
ma l'accordu cu ‘a seggia unn’era cosa,
e si girava e rigirava senza susta,
pi finarmenti truvari 'a posa giusta.

Sistimatu pi ‘a bisogna ca parìa
arrivava 'na muscazza a tiddicari,
e allura mastru Nardu si susìva,
e nautra posa si duvìa circari.

Ringraziannu di cori ‘u Patri eternu
parìa prontu pi farsi 'mmurtalari:
ma mentri zi Totò cci dicìa :"Fermu!",
un gran lapuni cumincia a firriàri.

Mastru Nardu scattà comu 'na molla
pi dd'armarazzu iri a cuntrastari,
abbannunànnu la seggia, e cu la scolla
chiddu si misi ‘ntùarnu assicutari.

Ma intantu ‘u zi’ Totò avìa scattatu,
la molla di dd’attrezzu cumplicatu:
e taliànnu ddaìntra ‘u pirtusuzzu,
cci parsi ca ci fussi mastru Narduzzu.

Doppu tri jorna passà mastru Narduzzu,
pi ritirari ddu ritrattu in festa:
ma a la vista di dda facci di sciccuzzu,
cci acchianaru l'arterii 'ntà la testa.

Zi Totò cci spiegà ca dda buàtta,
socchi vidìa lassava 'mpressu 'ncarta:
e si sceccu appariva 'nta ddu ritrattu,
sceccu avìa vistu a lu mumentu di lu scattu.