LA SCINNUTA


Lu Cristu era già mùartu ch'era notti
e 'mpìsu avìa ristatu ni la cruci;
somà chianciva 'u figliu tantu forti
lu cùazzu cummigliava la sò vuci.

Maria nunn'èra sula sutta la cruci
a chiàngiri lu figliu ca murìa,
Giuvanni e i fimminèddi senza cchiù vuci
insiami cci facìanu cumpagnia.

Lu coru di lamìanti 'un s'arristava
e lu straziu di Maria discriviva,
Filìdda sempri armatu lu guardava
timìannu ca quarcunu lu scinnìva.

Intantu d'u paìsi tutta la genti
currìa a visitari 'u Cristu allàriu,
la facci tutta tristi e penitenti
in fila s'acchianàva a lu carbaniu.

Cu 'na cannìla 'mmani sinni ìa
'ntùarnu 'na carta russa, pi lu vìantu,
dicìannu lu rusariu e 'a virmarìa
pi mìagliu cuntrastari 'u sò spavìantu.

Ognunu ca 'rrivava sutta la cruci
vasàva lu pidùzzu spirtusatu,
dicìa la sò orazioni ad anta vùci
e a latu si mintìva accuttufatu.

Tutta arrivà la genti dda iurnata
cridissi a lu misteru o nun cridissi,
purtavanu 'a bannera ammainata
pirsìnu li cumpagni cumunisti.

Na fila di fratelli 'ncappucciati
cu 'mmani 'nu vastuni e 'na cannìla,
cantava a mezza vuci e di piccati
pirdunu e cumprinsioni quasi vulìva.

Quannu arrivà ddassùsu lu parrìnu
cu tutta 'a prucissioni pia e divota,
scinnìaru di la cruci ddù mischinu
pi mìntirlu ni l'urna comu 'na vòta.

E appena sistimatu ni dda vara
Maria s'abbicinà pi 'na chianciùta;
pùa tutti in prucissioni, comu s'usava,
insiami accuminciaru la scinnuta.