XIII - L'osteria di lu Gammaru russu.

Junti ca fùaru a notti a l'osteria
lu Gattu si manciò trippa e tumazzu,
la Vurpi ca manciari mancu putìa
setti gadduzzi e di pirnici un mazzu.

Sulu Pinocchiu addijunò mischinu
pagannu pi l'amici alloggiu e vinu.

Camina, camina, ca ti camina, finarmenti, versu sira, arrivaru stanchi mùarti all'osteria di lu Gammaru Russu.

- Firmammuni ccà tanticchia, dissi la Vurpi, - tantu pi manciari quarchi cosa e ripusàrini quarchi ura. A mezzannotti pùa ripartìammu pi essiri dumani, all'alba, ni la Campu di li miraculi.

Trasuti ni l'osteria, s'assittaru tutti e tri a un tavulinu: ma nuddu d'iddi avìa appititu.

Lu poviru Gattu, sintìannusi gravimenti indispostu di stomacu, nun potti manciari àutru ca trentacincu trigli cu sarsa di pumadoru e quattru porzioni di trippa a la parmiggiana: e vistu ca la trippa nun ci parìa abbastanza cundita, pi tri voti appi addumannari lu burru e tumazzu grattatu!

La Vurpi avissi vulutu manciucchiari puri idda quarchi cusuzza: ma siccomu lu mìadicu cci avìa urdinatu 'na grannissima dieta, accussì si appi ad accuntintari di 'na semplici lebbra dunci e forti cun un leggerissimu contornu di puddastri 'ngrassati e di gadduzzi di primu cantu. Doppu la lebbra si fici purtari, giustu pi gradiri, un miscugliu di pirnici, di starni, di cuniglia, di ranocchi, di lucertuli e di racina paradisu; e pùa non vonsi àutru. Avìa tanta nausea pi lu cibbu, diciva idda, ca nun putìa purtari nenti versu la vucca. Chiddu ca manciò menu di tutti fu Pinocchiu. Addumannò 'nu spicchiu di nuci e un pizzuddu di pani, e lassò tuttu ni lu piattu. Ddu mischinu di figliu cu lu pinsìaru fissu a lu Campu di li miraculi, avìa pigliatu 'n'indigestioni anticipata di muniti d'oro.

Quannu finìaru di manciari, la Vurpi dissi all'osti:

- Dàtini du' boni cammari, una pi lu signor Pinocchiu e 'n'àutra pi mia e pi lu ma' cumpagnu. Prima di ripartiri vulissimu fari 'na durmitina. Ricurdativi però ca a mezzanotti vulìammu esseri addrivigliati pi cuntinuari lu nùastru viaggiu.

- Sissignuri, - arrispunnì l'osti e scacciò l'ùacchiu a la Vurpi e a lu Gattu, comu pi diri: "Haiu caputu ogni cosa e ni capìammu!..".

Appena Pinocchiu trasì ni lu lìattu, s'addrummiscì immediatamenti e accuminciò a sunnari. E sunnannu cci pariva di essiri 'mmiazzu a 'nu campu, e 'stu campu era chinu di arbulìddi carrichi di grappi, e 'sti grappi eranu carrichi di zicchini d'oru ca, annacànnusi spustati di lu vìantu, facìanu zin, zin, zin, quasi vulissiru diri: "Cu' nni voli vinissi a pigliàrini". Ma quannu Pinocchiu ni lu cchiù bellu, quannu cioè, allungò la manu pi pigliari a manciati tutti ddi biaddi muniti d'oru e mintirisìlli 'nsacchetta, fu addrivigliatu all'improvvisu di du' cùarpi violentissimi a la porta di la cammara.

Era l'osti ca viniva a diricci ca la mezzanotti avìa appena sunatu.

- E li ma' cumpagni sunnu pronti? - cci addumannò lu pupu.

- Àutru chi pronti! Partìaru du' uri fa.

- E pirchì tanta prescia?

- Pirchì lu Gattu ricivitti 'n'infomazioni, ca lu so' gattarìaddu cchiù granni, malatu di geloni a li piadi, era in periculu di vita.

- E la cena la pagaru?

- Chi vi pari? Chiddi sunnu pirsuni assà educati pi putiri fari 'n'offisa simili a la vostra signuria.

- Piccatu! St'offisa m'avissi fattu tantu piaciri! - dissi Pinocchiu, grattannusi la testa. Pùa addumannò:

- E unni dissiru d'aspettarimi ddi bùani amici?

- A lu Campu di li miraculi, dumani matina, appena spunta lu suli.

Pinocchiu pagò u' zicchinu d'oru pi la cena so' e pi chidda di li so' cumpagni, e doppu partì.

Ma si po’ diri ca caminassi all'urbina, pirchì fori di l'osteria c'era 'u scuru accussì fittu, ca nun si vidiva di ccà a ddà. Ni la campagna intornu nun si sintiva mòviri mancu 'na foglia. Sulu quarchi anciddazzu notturnu, attraversannu la strata di 'na spina all'àutra, sbattiva l'ali 'ncapu lu nasu di Pinocchiu, ca, facìannu un santu a lu 'nnarìari pi lu scantu, gridava: "Cu' è ddùacu? - e lu rimbummu di li muntagni 'ntùarnu arripitiva in luntananza: - Cu' è ddùacu? Cu' è ddùacu? Cu è ddùacu?

Intantu, mentri caminava, vitti 'ncapu lu zuccu di 'n'arbulu 'n'armaruzzu pìcciulu ca splinniva di 'na luci pallida pallida, comu un luminu di notti dintra 'na lampa di purcillana trasparenti.

- E tu cu' sì? - cci addumannò Pinocchiu.

- Sugnu l'ùmmira di lu Griddu-parlanti, arrispunnì l'armaruzzu, cu 'na vucìdda debbuli debbuli, ca parìa vinissi di l'àutru munnu.

- Chi vùa di mìa? - dissi lu pupu.

- Vùagli dàriti un cunsigliu. Arritorna 'nnarrìari e porta li quattru zicchini, ca t'arristaru, a lu mischinu di to' patri ca chianci e si dispera pi nun avìriti cchiù vistu.

- Dumani lu ma' poviru patri sarà un gran signuri, pirchì 'sti quattru zicchini diventanu dumila.

- Nun ti fidari, carusu miu, di chiddi ca ti prumìattinu di fàriti riccu di la matina a la sira. Pirchì solitamenti, o sunnu pazzi o sunnu 'mbrugliuna! Ascùntami, torna 'nnarrìari.

- E ju, inveci, vùagliu jiri avanti.

- L'ura è tarda!…

- Vùagliu jiri avanti.

- La nuttata è scurusa..

- Vùagliu jiri avanti.

- La strata è piriculusa..

- Vùagliu jiri avanti

- Ricordati ca li carusi ca vùannu fari li capricci e comu vùannu iddi, prima o doppu si nni pìantinu.

- Li soliti storii. Bona notti, Griddu.

- Bona notti, Pinocchiu, e ca lu cìalu ti sarvassi di la muddura e di l'assassini!

Appena dissi 'sti urtimi paroli, lu Griddu-parlanti s'astutò all'improvvisu, comu s'astuta un lumi ciusciànnuci 'ncapu, e la strata arristò cchiù scura di prima.