XIX - Pinocchiu è arrubbatu di li so' muniti d'oru e, pi castigu, si piglia quattru misi di prigiuni.

Jutu li so’ muniti a vinnignari
scavò un pirtusu ca parìa cavaddu;
ma mancu c'era tanfu di dinari,
pi sceccu lu pigliò lu Pappagaddu.

Lu fattu dinunziò a lu tribbunali
'n galera lu jittò la liggi 'nfami.

Lu pupu, turnatu in città, cuminciò a cuntari li minuti unu pi unu; e quannu cci parsi ca fussi l'ura, riturnò subbitu a lu Campu di li miraculi.

E mentri caminava cu passu frittulusu, lu cori cci sbattiva forti forti e cci faciva tic, tac, tic, tac, comu n' orologgiu di cammara, quannu curri veramenti. E intantu pinsava intra d'iddu:

- E si inveci di milli muniti, ni truvassi 'n capu li rami di l'arbulu dumila?… E si inveci di dumila, ni truvassi cincumila?… E si inveci di cincumila ni truvassi ciantumila? Oh chi biaddu signuri, ca putissi divintari!

Vulissi aviri un bìaddu palazzu, milli cavadduzzi di lignu e milli scuderii, pi putìrimi addivertiri, 'na cantina di rosoli e di alchermes, e 'na libbreria tutta china di canditi, di torti, di panittuna, di mandurlati e di viscotta cu la panna.

E mentri fantasticava accussì, arrivò vicinu a lu campu, e ddà s'arristò a taliari si pi casu avissi pututu vidiri quarchi arbulu cu li rami carrichi di muniti: ma nun vidiva nenti. Fici 'n àutri cìantu passi, e nenti: trasì ni lu campu… jì propriu 'n'capu a ddu pirtusìddu, unni avìa 'mpissunatu li so' zicchini, e nenti. Allura addivintò pinsirusu e, scurdannusi li reguli di lu Galateu e di la bona crianza, niscì fori la manu di la sacchetta e accuminciò a grattarisi la testa.

Ni ddù mentri 'ntisi friscari ni li gricchi 'na granni risata: e girannusi versu antu, vitti 'ncapu 'n'arbulu un grùassu paggagaddu ca si grattava li picca pinni c'avìa.

-Pirchì ridi? - addumannò Pinocchiu cu vuci arraggiata.

-Ridu, pirchì mentri mi grattava mi tinddicavu sutta l'ali.

Lu pupu nun rispusi. Jì a lu canali e anchiuta d'acqua la solita scarpa, accuminciò a vagnari la terra ca ricupriva li muniti d'oru.

A 'stu puntu 'n'àutra risata, anchi cchiù strafuttenti di la prima, si fici sentiri ni la sulitudini silinziusa di ddu campu.

- 'Nsumma, - gridò Pinocchiu, arrabbiannusi, - si po' sapiri, Paggagaddu maladucatu, pirchì ridi?

- Ridu di ddi varvajanni, ca cridinu a tutti li stupidaggini e si lassanu 'mbrugliari di cu è cchiù furbu d'iddi.

- Parli forsi di mìa?.

- Sì, parlu di tìa, poviru Pinocchiu, di tìa ca sì accussì dunci di sali, di cridiri ca li sordi si pùannu siminari e raccogliri ni li campi, comu si siminanu li fasoli e li cucuzzi. Anchi jìu cci cridivu 'na vota, e oji ni pùartu li peni. Oji (ma troppu tardi!) mi appi a cunvinciri ca pi mittiri 'nsìami picca sordi, bisogna sapirisìlli guadagnari o cu lu travagghiu di li propri mani o cu l'ingegnu di la propria testa.

- Nun ti capisciu, - dissi lu pupu, ca già cuminciava a trimari di lu scantu.

- Pacìanzia! Mi spìagu mìagliu, - cuntinuò lu Pappagaddu. - Hai a sapiri allura ca, mentri tu èratu in città, la Vurpi e lu Gattu turnaru ni 'stu campu: pigliaru li muniti d'oru ca eranu 'mpissunati, e pùa scapparu comu lu vìantu. E ora cu li jungi è bravu!

Pinocchiu ristò a vucca aperta, e nun vulìannu cridiri a li paroli di lu Pappagaddu, accuminciò a scavari cu li mani e cull'ugna lu turrenu c'avìa vagnatu. E scava, scava, scava, fici un fossu accussì finnutu, ca cci putìa trasiri pi drittu un pagliaru: ma li muniti nun c'eranu cchiù.

Allura, pigliatu di la dispirazioni, turnò di cursa in città e jì drittu drittu ni lu tribunali, pi dinunziari a lu judici li du' malandrini, ca l'avìanu arrubbatu.

Lu judici era 'nu scimmiuni di la razza di li Gorilla: un vìacchiu scimmiuni rispittabbili pi la so' vecchia età, pi la so' varba bianca e suprattuttu pi li so' occhiali d'oru, senza vitra, ca era custrettu a purtari cuntinuamenti, a causa d'una infiammazioni d'ùacchi, ca era tanti anni ca lu turmintava.

Pinocchiu, a la prisenza di lu judici, cuntò pi filu e pi signu ddu bruttu 'mbrùagliu, ca lu vidìa comu vittima; detti lu nnomu, lu cugnomu e li cunnutati di li malandrini, e finì cu lu dumannari giustizia.

Lu judici ascuntò cu tanta benignità: pigliò vivissima parti a lu cuntu; s'intinnirì, si cummossi: e quannu lu pupu nunn'appi cchiù nenti di diri, allungò la mani e sunò lu campanellu.

A 'sta scampaniata cumparìaru subbitu du' cani mastini vistuti di carrabbinìari.

Allura lu judici, mustrannu Pinocchiu a li carrabbinera, cci dissi:

- Ddu poviru diavulu fu arrubbatu di quattru muniti d'oru: pigliàtilu e mintìtilu subbitu 'n priggiuni.

Lu pupu, sintìannusi dari 'sta sintenza tra capu e cùaddu, arristò comu scimunitu e vulìa prutistari: ma li carrabbinera, pi nun perdiri tìampu inutilmenti, cci attupparu la vucca e lu purtaru intra 'na cella.

E ddà cci ristò quattru misi: quattru misi lùanghi lùanghi: e cci avissi ristatu ancora di cchiù, si nun avissi succidutu un casu furtunatissimu. Pirchì bisogna sapiri ca lu giovani Impiraturi ca rignava ni la città di Acchiappacitrulli, avìannu avutu 'na granni vittoria contru li so' nnimici, urdinò granni festi di chiazza, luminarii, jochi di focu, cursi di cavaddi e bicicletti, e comu signu di cchiù granni cuntintizza, vonsi gràpiri li porti di li priggiuni e fari nesciri fori tutti li malandrini.

- Si nìascinu di prigiuni l'àutri, vùagliu nesciri puru jìu, - dissi Pinocchiu a la guardia.

- Vui no, - rispunnì la guardia, - pirchì nun siti di lu bìaddu nummaru..

- Dumannu scusa, - cci dissi Pinocchiu, - sugnu un malandrinu puru jìu.

- Ni 'stu casu aviti milli raggiuni, - dissi la guardia; e livannusi lu cappìaddu rispittusamenti e salutannulu, cci grapì li porti di la prigiuni e lu lassò scappari.