XXV - Pinocchiu prumitti a la Fata di essiri bùanu e di studiari, pirchì è stancu di fari lu pupu e voli divintari un bravu carusu.



Quannu scuprì ca chidda era la Fata
lu cori cci unghiò comu bussìca,
e dànnucci 'na longa e gran vasata
diventa la so' mamma pi la vita.

Dicìa ca libbra e scola mancu vulìa
ma pùa di fari 'u bravu prumittìa.

 

All'iniziu la bbona fìmmina accuminciò a diri ca idda nunn'era la Fatina di li capiddi turchini: ma pùa, vidìannusi ormai scuperta e nun vulìannu trari a la longa dda cummedia, finì cu lu fàrisi ricanusciri, e dissi a Pinochiu.

- Birbanti dun pupu! Comu mai t'addunasti ca era ju?

- E' lu gran beni ca vi vùagliu chiddu ca mi lu dissi.

- T'arricùardi? Mi lassasti carusedda e ora mi trùavi fimmina; tantu fimmina, ca putissi quasi fàriti di matri.

- Mi piaci assà, pirchì accussì, inveci di suruzza, vi pùazzu chiamari matri. Havi tantu tìampu ca mi dispìaru d'aviri 'na matri comu tutti l'àutri carusi!… Ma comu facìstivu a crisciri accussì lestu?

- E' un segretu.

- 'Nsignatimìllu: vulissi criscri tanticchia puru ju. Nun lu viditi? Sugnu ristatu antu comu un sordu di tumazzu.

- Ma tu nun po' crisciri, - dissi la Fata.

- Pirchì?

- Pirchì li pupi nun crìscinu mai. Nascinu pupi, campanu pupi e mùarinu pupi.

- Oh! Sugnu stancu di fari sempri lu pupu! - gridò Pinocchiu, dannusi 'na manata. - Fussi ura ca divintassi puru ju 'n'omu comu tutti l'àutri.

- E cci hai addivintari, si lu sa' miritari…

- Pi davveru? E chi pùazzu fari pi miritarimìllu?

- 'Na cosa facilissima: abbituàriti a essiri un carusìaddu pi beni.

- O ca forsi nun lu sugnu?

- Pi nenti! Li carusìaddi pi beni sunnu ubbidienti, e tu inveci….

- E ju nun ubbidisciu mai.

- Li carusi pi beni piglianu amuri pi lu studiu e pi lu travagliu, e tu…

- E ju, inveci, fazzu lu lazzaruni e lu vagabunnu tuttu l'annu.

- Li carusi pi beni dicinu sempri la verità…

- E ju sempri farfantarìi.

- Li carusi pi beni vannu voluntieri a la scola…

- E a mia la scola mi fa viniri dulura di cùarpu. Ma d'oj 'nnavanti vùagliu canciari vita.

- Mi lu prumìatti?

- Lu prumìattu. Vùagliu divintari un carusìaddu pi beni e vùagliu esseri la cunsulazioni di ma' patri… Unni è a 'st'ura lu ma' poviru patri?

- Nun lu sacciu.

- Haiu aviri mai la furtuna di putìrilu rividiri e abbrazzari?

- Cridu di sì: anzi ni sugnu sicura.

A 'sta risposta fu tali e tanta la cuntintizza di Pinocchiu, ca pigliò li mani di la Fata e accuminciò a vasariccìlli cu tanta forza, ca parìa 'mpazzutu.

Pùa, righìannu la facci e taliànnula amurusamenti, cci dumannò:

- Dìcimi, mammina: allura nun è veru ca tu muristi?

- Pari di no, - rispunnì la Fata.

- Si tu sapìssitu, chi duluri e chi stritta di gula ca pruvavu quannu liggivu ccà giaci…

- Lu sacciu: ed è pi chistu ca ti pirdunavu. La sincerità di lu to' duluri mi fici canusciri ca tu avìatu un cori bùanu: e di li carusi cu lu cori bùanu, anchi si sunnu birbanti e abituati mali, c'è sempri di spirari quarchi cosa: vùagliu diri, c'è sempri di spirari ca ritornanu ni la vera strata. Eccu pirchì vinni a circàriti finu ccà. Ju haiu a essiri la to' matri…

- Oh chi bedda cosa! - Gridò Pinocchiu santannu pi la cuntintizza.

- Tu m'hai a ubbidiri e fari sempri chiddu ca ti dicu.

-Voluntieri, voluntiari, voluntieri!

- A cuminciari di dumani, - dissi la Fata, - accuminci a jiri a la scola.

Pinocchiu addivintò subbitu menu allegru.

- Pùa hai a scegliri a to' piaciri 'n'arti o un mistiari..

Pinocchiu addivintò seriu.

- Chi stai murmurìannu tra li dìanti? - dumannò la Fata cu aria risintuta.

- Dicìa… si lamintò lu pupu a mezza vuci, - ca ormai pi jiri a la scola mi pari tanticchia tardu..

- Nonsignuri. Ricordati ca p'istruìrisi e p'imparari nunn'è mai tardu.

- Ma ju nun vùagliu fari né arti né mistìari…

- Pirchì?

- Pirchi a travagliari mi pari fatica.

- Carusu miu, - dissi la Fata, - chiddi ca dicinu accussì, finiscinu quasi sempri o carzarati o a lu spitali. L'omu, pi to' regula, ca nasci riccu o poviru, è custrittu 'ni 'stu munnu a fari quarchi cosa, a occuparisi, a travagliari. Guai a lassarisi pigliari di l'ozziu! L'ozziu è 'na bruttissima malatia, e bisogna farla guariri subbitu, finu ca unu è carusu: sannò, quannu sìammu granni, nun si guarisci cchiù.

'Sti paroli tuccaru lu cori di Pinocchiu, ca righìannu vivacementi la testa dissi a la Fata:

- Ju haiu a studiari, a travagliari, a fari tuttu chiddu ca mi dici, pirchì, 'nsùmma, m'annuiavu a fari la vita di pupu, e vùagliu divintari un carusu a ogni costu. Mi lu prummintisti, nunn'è veru?

- Ti lu prummìsi, e ora dipenni di tìa.