III -    Geppettu, turnatu a la so’ casa, accumincia subbitu a fabbricari un pupu e lu   chiama Pinocchiu. Primi birbantati d'u pupu.
                                         

A travagliari si misi intra un dammusu
cci fici l'ùacchi, lu nasu e pùa la vucca;
quannu li mani fùaru pronti all'usu
di la testa sparì la so' parrucca!

Finutu ch'era bìaddu com'un gaddu
pi la strata scappò, comu cavaddu.

La casa di Geppettu era un dammusu picciliddu, ca pigliava luci d'un suttascala. La mubbilia nun putìva essiri cchiù semplici: 'na seggia sdirrinata, un lìattu scassatu e un tavulu mìazzu ruttu. Ni la facciata di fronti si vidìa un caminu cu lu fùacu addumatu; lu fùacu però era sulu culuratu, e vicinu a lu fùacu c'era culurata 'na pignata ca vuddiva allegramenti e mannava 'na nìavula di fumu, ca pariva veru fumu.

Appena trasutu intra, Geppettu pigliò subbitu l’attrezzi e accuminciò a ‘ntagliari e fabbricari lu so’ pupu.

- Comu lu chiamu? – iva pinsannu. – Lu vùagliu chiamari Pinocchiu. ‘Stu nomu cci po’ purtari furtuna. Canuscivu ‘na famiglia sana sana di Pinocchi: Pinocchiu so’ patri, Pinocchia so’ matri, e Pinocchi li carusi, e tutti si la passavanu beni. Cu' era cchiù riccu iva a ‘ddimannari.

Appena truvò lu nnomu a lu so’ pupu, allura accuminciò a travagliari sodu, e subbitu cci fici li capiddi, pùa la frunti, pùa l’ùacchi.

Appena fici l’ùacchi, immagginativi la so’ miraviglia quannu s’addunò ca l’ùacchi si muvivano e lu taliavanu fissu fissu.

Geppettu, vidìannusi taliatu di ddi du’ ùacchi di lignu, si la pigliò a mali, e dissi comu arrisintutu:

- C’aviti di taliari, ucchiazzi di lignu?

E nuddu cci arrispunnì.

Allura doppu l’ùacchi cci fici lu nasu, ma lu nasu, appena fattu, accuminciò a crisciri: e crisci, crisci, crisci, doppu quarchi minutu addivintò un nasuni ca nun finiva mai.

Ddu poviru Geppettu si dava vìarsu a ritagliarlu; ma cchiù lu ritagliava e accurzava, cchiù ddu nasu dispittusu addivintava cchiù lùangu.

Doppu lu nasu cci fici la vucca.

Nunn’avìa ancora mancu finutu di fàricci la vucca, ca subbitu accuminciò a ridiri e cugliuniàrlu.

- Finiscila d’arridiri! – dissi Geppettu offinnutu; ma fu comu parlari cu lu muru.

- Finiscila d’arridiri, ti dicu! – gridò cu vuci minacciusa.

Allura la vucca finì d’arridiri, ma niscì di fori tutta la lingua.

Geppettu, pi nun ruvinarisi la jurnata, fici finta di nun vidiri, e cuntinuò a travagliari.

Doppu la vucca, cci fici lu varvarùazzu, pùa lu cùaddu, li spaddi, lu stomacu, li vrazza e li mani.

Appena finuti li mani, Geppettu si 'ntisi la testa senza parrucca. Girò la testa all'ariu, e chi vitti? Vitti la so' parrucca gialla 'mmani a lu pupu.

- Pinocchiu!.. dùnami subbitu la ma' parrucca!

E Pinocchiu, inveci di dàricci la parrucca, si la misi 'ntesta, ristannu tuttu cummigliatu.

Sintìannusi offisu e cugliuniatu, Geppettu addivintò tristi e scunsulatu, comu mai cci avìa capitatu in vita so', e girannusi versu Pinocchiu, cci dissi:

- Disgraziatu d'un figliu! Mancu ti haiu ancora finutu di fari, e già accuminci ad offenniri to' patri! Mali, carusu miu, mali!

E s'asciucò 'na lagrima.

Arristavanu ancora di fari li gammi e li pìadi.

Quannu Geppettu finì di fàricci li piadi, si 'ntisi arrivari 'na pidata 'ncapu la punta di lu nasu.

- Mi lu mìaritu! - si murmuriò. - Cci avìa a pinsari prima! Ora è ormai tardu!

Pùa pigliò ddu pupu 'nbrazzu e lu misi 'nterra, 'ncapu li maduna di la stanza, pi farlu caminari.

Pinocchiu avìa li gammi aggrancati e nun si sapìa moviri, e Geppettu lu cunnuciva pi manu pi 'nsignàricci a mintiri un passu darrìari a l'àutru.

Quannu li gammi si fùaru sgrancuti, Pinocchiu accuminciò a caminari pi cuntu so' e a curriri pi la stanza; finu ca, 'nfilata la porta di la casa, fici un santu ni la via e si misi a scappari.

E ddu mischinu di Geppettu 'nnarrìari senza putirlu 'ngagliari, pirchì ddu pupu di Pinocchiu curriva santannu comu un lìabbru, e sbattìannu li so' pedi di lignu 'ncapu li balati di la via, facìa un fracassu comu vinti para di scarpuna di viddani.

- Piglialu! Piglialu! - sbraitava Geppettu; ma la genti ca passava, vidìannu 'stu pupu di lignu ca currìa comu un cavaddu, si firmava 'ncantata a taliàrlu, e ridiva, ridiva e ridiva, ca mancu si po' 'mmagginari.

Finarmenti, e pi bona furtuna, capitò ca un carrabbinìari ca, sintìannu tuttu ddu rumuri e cridìannu ca si trattassi di un cavadduzzu ca fussi scappatu di li mani di lu so' patruni, cu granni curaggiu allargannu li gammi si misi 'mmìazzu a la via, decisu a firmarlu pi evitari ca succidissi quarchi disgrazia cchiù granni.

Ma Pinocchiu, quannu s'addunò di luntanu ca lu carrabbinìari bluccava la strata, pinsò di fàricci 'na surprisa passànnucci 'mmìazzu a li gammi, ma cci jì mali.

Lu carrabbinìari, senza mancu spustàrisi pi nenti, l'affirrò cu delicatizza pi lu nasu (era un nasuni enormi, ca parìa fattu apposta pi essiri 'ngagliatu di li carrabbinera), e lu cunsignò ni li stessi mani di Geppettu; chistu, pi dàricci 'na lezzioni, avissi vulutu tiràricci subbitu l'aricchi. Ma vi duviti 'mmagginari comu cci arristò mali quannu, circannucci l'aricchi, nun li potti truvari: e sapiti pirchì? Pirchì, pi la prescia c'avìa di finiri ddu pupu, s'avìa scurdatu di fariccilli.

Allura l'affirrò pi la cuddura, e, mentri lu purtava 'nnarrìari, cci dissi annacànnusi la testa pi scantarlu:

- Amunìnni a la casa. Ca quannu sìammu dintra, sta' sicuru ca pùa facìammu li cunti!

Pinocchiu, sintìannu 'sta minaccia, si jittò 'nterra, e nun vonsi cchiù caminari. Intantu tutti li curiusi e li lazzaruna accuminciavanu a firmarisi 'ntunnu e a fari rocchia.

Cu' ni diciva una e cu' ni diciva n'àutra.

- Poviru pupu! - dicìanu 'na parti, - havi raggiuni a nun vuliri turnari a la casa! Sopìdda comu lu putissi timpuliari dd'umazzu di Geppettu!..

L'àutri cummintavanu cu malignità:

- Ddu Geppettu pari un galantomu! ma cu li carisi è un veru tirannu! Si cci lassanu 'mmani ddu poviru pupu, è capaci ca lu fa a pìazzi!..

'Nsumma, tantu dissiru e tantu ficiru, ca lu carrabbinìari lassò libberu Pinocchiu e purtò 'n galera ddu mischinu di Geppettu. Ca nun truvannu paroli pi difènnirisi, chianciva comu un vutidduzzu, e caminannu versu lu càrzaru, chicchiava quasi vulissi chianciri:

- Figliuzzu disgrazziatu! E pinsari ca trafficavu tantu pi farlu un pupu buanu! Ma mi lu mìaritu! Cci avìa a pinsari prima!..

Socchi successi doppu, è 'na cosa ca nun si cci po' cridiri, e vi lu cuntu cchiù avanti.