XXX – Pinocchiu, inveci di divintari carusu, parti a l'ammucciuni cu lu so' amicu Lucignulu pi lu paisi di li Balocchi.

Nesci pi li so’ amici jiri a invitari
prumittìannu a la Fata mari e munti;
ma Lucignolu doppu va a circari
ca d’un biaddu paisi fa li cunti.

A la Fatina so’ voli ascuntari:
ma cu la testa pùa piglia a vulari.

Comu è naturali, Pinocchiu dumannò subbitu a la Fata lu permissu di jìri in giru pi la città a fari l’inviti: e la Fata cci dissi:

- Va’ a invitari li to’ cumpagni pi la culazioni di dumani: ma ricordati di turnari a la casa primu ca si fa notti. Capisti?

- Fra ‘n’ura prumittu d’essiri bellu e riturnatu, - dissi lu pupu.

- Attentu, Pinocchiu! Li carusi la fannu lesta a prumittiri: ma lu cchiù di li voti, fannu tardu a mantèniri.

- Ma ju nun sugnu comu l’àutri: ju, quannu dicu ‘na cosa, la mantìagnu.

- Stammu a vidiri. Si pùa disubbidisci, tantu peggiu pi tìa.

- Pirchì?

- Pirchì a li carusi ca nun ascuntanu cu ni sapi cchiù d’iddi, spessu cci capita quarchi disgrazia.

- E ju lu pruvavu! – dissi Pinocchiu. – Ma ora nun cci cadu cchiù!

- Vidìammu si dici la verità.

Senza diri àutri paroli, lu pupu salutò la so’ bona Fata, ca era pi iddu ‘na speci di mamma, e cantannu e ballannu niscì fori di la porta di casa.

Doppu ‘n’ura, tutti li so’ amici fùaru invitati. Quarcunu accittò subbitu e di gran cori: àutri all’iniziu si ficiru prigari tanticchia; ma quannu sìappiru ca li panini di vagnari ni lu cafè e latti avivanu a essiri sparmati di burru anchi ni la parti di fori, finìaru cu lu diri: "Vinìammu puru nuàutri, pi fariti piaciri".

Ora bisogna sapiri ca Pinocchiu, fra li so’ amici e cumpagni di scola, n’aviva uno pridilettu e carissimu, ca si chiamava Romeu: ma tutti lu chiamavanu cu lu soprannomu di Lucignulu, pirchì aviva un fisicu asciuttu, siccu a allampanatu, tali e quali comu lu mìaccu nùavu di lu luminu di notti.

Lucignolu era lu carusu cchiù svugliatu e birbanti di tutta la scola: ma Pinocchiu cci vuliva un granni beni. Infatti jì subbitu a circarlu a casa, pi invitarlu a la culazioni, e nun lu truvò: turnò ‘na secunna vota, e Lucignolu nun c’era: turnò ‘na terza vota, e fici la strata ‘mmàtula.

Unni putìrlu jiri a piscari? Cerca di ccà, cerca di ddà, finarmenti lu vitti ammucciatu sutta l’àstracu di ‘na casa di viddani.

- Chi cci fa’ ccà? – cci dumannò Pinocchiu, avvicinannusi.

- Aspìattu la mezzanotti, pi pàrtiri…

- Unni va’?

- Luntanu, luntanu, luntanu!

- E ju ca haiu vinutu a circariti a la casa tri voti!…

- Chi vulìvatu di mìa?

- Nun sa’ lu granni avvenimentu? Nun sa’ la furtuna ca mi capitò?

- Quali?

- Dumani finisciu d’essiri pupu e divìantu carusu comu a tìa, e comu tutti l’àutri.

- Beni pi tìa.

- Dumani, allura, t’aspìattu a culazioni intra ni mìa.

- Ma si ti dicu ca partu ‘stasira.

- A chi ura?

- A ‘n’àutra tanticchia.

- E unni va’?

- Vaiu ad abbitari intra un paisi… ca è lu paisi cchiù bìaddu di ‘stu munnu: ‘na vera cuccagna!…

- E comu si chiama?

- Si chiama lu Paisi di li Balocchi. Pirchì nun vìani puru tu?

- Ju? No pi davveru!

- Ha’ tùartu, Pinocchiu! Cridi a mìa ca, si nun vìani, ti nni pìanti. Unni vo’ truvari un paisi cchiù salutari pi nuàutri carusi? Ddà nun ci sunnu scoli: ddà nun ci sunnu maistri: ddà nun ci sunnu libbra. Ni ddu paisi binidittu nun si studia mai. Lu giovidì nun si fa scola e ogni simana è fatta di sei jovedì e di ‘na duminica. Figurati ca li vacanzi di l’autunnu accumincianu cu lu primu di jinnaru e finiscinu cu l’urtimu di dicìammiru. Eccu un paisi, comu piaci veramenti a mìa! Eccu comu avissiru a essiri tutti li paisa civili!…

- Ma comu si passanu li jurnati ni lu Paisi di li Balocchi?

- Si passanu jucannu e divirtìannusi di la matina a la sira. La sira pùa si va a lìattu, e la matina doppu si ricumincia arrìari. Chi ti ni pari?

- Uhm!… fici Pinocchiu: e mossi tanticchia la testa, comu pi diri: "E’ ‘na vita ca facissi vulintieri puru ju".

- Allura, vo’ partiri cu mìa? Sì o no? Deciditi.

- No, no, no e pùa no. Ormai prummisi a la ma’ bona Fata d’addivintari un carusu pi beni, e vùagliu mantèniri la prumissa. Anzi, siccomu vidu ca lu suli scinni, ora ti lassu subbitu e scappu. Allura addiu e bon viaggiu.

-Unni curri cu tanta furia?

- A la casa. La ma’ bona Fata voli c’arritùarnu primu di notti.

- Aspetta ‘n’àutri du’ minuti.

- Fazzu troppu tardu.

- Du’ minuti suli.

- E si pùa la Fata mi rimprovera?

- Lassala gridari. Quannu finisci di gridari pi beni, si carma, - dissi ddu birbanti di Lucignolu.

- E comu fa’? Parti sulu o in cumpagnia?

- Sulu? Sìammu cchiù di cìantu carusi.

- E lu viaggiu lu faciti a la ppedi?

- A mezzanotti passa di ccà lu carru ca ni piglia e ni porta finu dintra li cunfini di ddu furtunatissimu paisi.

- Chi pagassi si ora fussi mezzanotti!…

- Pirchì?

- Pi vìdirivi pàrtiri tutti ‘nsìami.

- Resta ccà ‘n’àutra tanticchia e ni vidi.

- No, no: vùagliu turnari a la casa.

- Aspetta ‘n’àutri du’ minuti.

- Haiu pìarsu troppu tìampu. La Fata pùa resta in pinsìaru pi mìa.

- Povera Fata! Forsi si scanta ca ti mancianu li taddariti?

- Ma allura, - dissi Pinocchiu, - tu si veramenti sicuru ca ni ddu paisi nun ci sunnu scoli pi nenti?…

- Mancu l’ùmmira.

- E mancu maistri?..

- Mancu unu.

- E nun c’è l’obbligu di studiari?

- Mai, mai, mai!

- Chi bìaddu paisi! – dissi Pinochiu sintìannusi sudari la gula. – Chi biaddu paisi! Ju nun ci haiu mai statu, ma mi lu 'mmàgginu!..

- Pirchì nun vìani puru tu?

- E’ ‘nnutuli ca tu mi tìanti! Ormai prummisi a la ma’ bona Fata di divintari un carusu di giudiziu, e nun vùagliu mancari a la parola.

- Allura addiu, e salutami tantu li sculi ginnasiali!.. E anchi chiddi liciali, si l’incùantri pi la strata.

- Addiu Lucignolu: fa’ bon viaggiu, divìartiti e ricordati quarchi vota di l’amici.

Dittu chissu, lu pupu fici du’ passi comu pi jirisìnni: ma pùa, firmannusi e girannusi versu l’amicu, cci dumannò:

- Ma si’ propriu sicuru ca ni ddu paisi tutti li simani sunnu fatti di sei jovedì e d’una duminica?

- Sicurissimu.

- Ma si’ propriu sicuru ca li vacanzi accumincianu cu lu primu di jinnaru e finiscinu cu l’urtimu di dicìammiru?

- Sicurissimu!

- Chi biaddu paisi! – ripitì Pinocchiu, sputannu scunsulatu.

Pùa, cu animu sicuru, dissi di cursa:

- Allura, addiu veramenti: e bon viaggiu.

- Addiu.

- Fra quantu partiti?

- Fra du’ uri!

- Piccatu! Si a la partenza mancassi sulu ‘n’ura, quasi quasi putissi aspittari.

- E la Fata?

- Ormai fici tardu!… E turnari a la casa ‘n’ura prima o ‘n’ura doppu, è lu stessu.

- Poviru Pinocchiu! E si la Fata ti rimprovera?

- Pacìanzia! La lassu gridari. Quannu finisci di gridari ben beni, si carma.

Intantu s’avìa fattu già notti e notti scura: quannu a un trattu vittiru mòvirisi in luntananza un lumicinu… e ‘ntìsiru un sùanu di cianciani e ‘nu squillu di trummetta, accussì debbuli e suffucatu, ca pariva lu sibbilu di ‘na zanzara!

- Ecculu! – gridò Lucignolu, scattannu all’addritta.

- Cu è? – dumannò suttavuci Pinocchiu.

- E’ lu carru ca veni a pigliàrimi. Allura, vo’ viniri, sì o no?

- Ma è propriu veru, - dumannò lu pupu, - ca ni ddu paisi li carusi nun sunnu ubbligati a studiari?

- Mai, mai, mai!

- Chi biaddu paisi!.. chi biaddu paisi!… chi biaddu paisi!