VIII - Geppettu rifà li pìadi a Pinocchiu e vinni la so' giacca pi accattàricci l'Abbeccedariu.

Usannu codda e lignu staggiunatu
li pìadi cci rifici a ddu birbanti;
jurannu ca pi sempri avissi statu
carusu di li libbra amicu e amanti.

E pi accattari un libbru, pi cuscenza,
si vinni la so' giacca e resta senza.

Lu pupu, appena si fu saziatu, accuminciò subbitu a chianciri ed a camurriari, pirchì vulìa fattu un nùavu paru di pìadi.

Ma Geppettu, pi punizioni di la tinturìa ch'avìa fattu lu lassò chianciri e disprarisi pi mezza jurnata: pùa cci dissi:

- E pirchì t'avissi a rifari li pìadi? Pi vìdiriti scappari ancora di la to' casa?

- Vi prumittu, - dissi lu pupu accuttufatu, - ca d'oi in avanti fazzu lu bùanu..

- Tutti li carusi, - dissi Geppettu, - quanno vùanno aviri quarchi cosa, dìcinu accussì!

- Vi prumittu ca vùagliu iri a la scola, di studiari e di fàrimi onuri..

- Tutti li carusi quannu vùannu aviri quarchi cosa, dìcinu sempri la stessa storia.

- Ma ju nun sugnu comu l'àutri carusi! Iu sugnu cchiù bùanu di tutti e dicu sempri la verità. Vi prumittu, pa’, ca m'imparu 'n'arti e ca vùagliu essiri la cunsulazioni e lu vastuni di la vostra vicchiaja.

Geppettu ca, anchi si facìa la facci d'un tirannu, avìa l'ùacchi chini di chiantu e lu cori grùassu di passioni a vìdiri lu so' poviru Pinocchiu ni ddu statu cumpassiunevuli, nun dissi àutri paroli: ma pigliati li so' attrezzi di mistìari e du' pìazzi di lignu staggiunatu, si misi a travagliari cu grannissimu impegnu.

E doppu menu d'un'ura, li pìadi eranu già fatti; du' pìadi svelti, asciutti e nirbusi, comu s'avissiru stati disignati di 'n'artista di valuri.

Allura Geppettu dissi a lu pupu:

- Chiùi l'ùacchi e dùarmi!

E Pinocchiu chiuì l'ùacchi e fici finta di dòrmiri. E mentri facìa finta di dòrmiri, Geppettu cu tantìcchia di codda liquifatta intra 'na scorcia d'ùavu cci appiccicò li du' pìadi ni lu pùastu giustu, e cci l'appiccicò accussì beni ca mancu si vidiva lu signu di l'attaccatura.

Appena lu pupu s'addunò d'avìri li pìadi, santò di la tavula unni si ni stava stinnilicchiatu, e accuminciò a sgammittari e a fari milli santi, comu si fussi 'nfuddutu pi la granni cuntintizza.

- Pi ricumpensàrivi di chiddu ca facìstivu pi mia, - dissi Pinocchiu a lu so' patri, vùagliu subbitu iri a la scola.

- Bravu carusu!

- Ma pi iri a la scola haiu bisùagnu d'un vistitu.

Geppettu, ca era poviru e 'n'sacchetta nunn'avìa mancu un centesimu di tarì, cci fici un vistitìaddu di carta ciuruta, un paru di scarpi di scorcia d'arvulu e 'na birrittedda di midudda di pani.

Pinocchiu currì subbitu a spicchiàrisi intra un catu chinu d'acqua e arristò accussì cuntentu di com'era, ca dissi paguniggiannusi:

-Paru propriu un signuri!

-Veramenti, - dissi Geppettu, - pirchì, ricordati beni, ca nunn'è lu vistitu ca fa lu signuri, ma cchiuttùastu è lu vistitu pulitu.

-A propositu, - rispunnì lu pupu, - pi jiri a la scola mi manca sempri quarchi cosa: anzi mi manca lu cchiù e lu mìagliu.

- Chi vo' diri!

- Mi manca l'abbeccedariu.

- Ragiuni ha: ma comu si fa pi avìrlu?

- E' facilissimu: basta jiri ni li libbraru e s'accatta.

- E li sordi?

- Ju nunn'haiu

- E mancu iu, - cci arrispunnì ddu vicchiarìaddu, facìannusi tristi.

E Pinocchiu, anchi s'era un carusu allegrissimu, si fici tristi anchi iddu: pirchì la miseria, quannu è vera miseria, la capiscinu tutti: anchi li carusi.

-Pacìanzia! - gridò Geppettu tutt'a 'na vota scattannu all'addritta; si 'mpilò la vecchia giacca di fustaniu, tutta arripizzata e china di cucituri, e niscì di casa currìannu.

Doppu picca tìampu arriggirò, purtànnu 'mmani l'abbeccedariu pi lu figliu, ma la giacca nun l'avìa cchiù. Ddu mischinu d'omu avìa arristatu 'n manichi di cammisa, e fori nivicava.

- E la giacca, pa’?

- La vinnìvu.

- Pirchì la vinnìstivu?

- Pirchì mi facìa caudu.

Pinocchiu doppu 'ssà risposta capì subbitu, e nun putìannu frinari lu slanciu di lu so' cori, santò a lu cùaddu di Geppettu e accuminciò a vasarlu ni tutta la facci.