IX - Pinocchiu si vinni l'abbeccedariu pi jiri a vìdiri lu teatrinu di li pupi.

Partìannu cu lu libbru pi la scola
si vitti già allittratu; e mentri passa
ascunta ni la chiazza 'na pianola,
li friscaletta e cùarpi di grancassa.

Pi quattru sordi vinni scola e libbru
mentri so' patri soffri fami e friddu.

Appena finì di nivicari, Pinocchiu cu lu so’ Abbeccedariu nùavu sutta lu vrazzu, pigliò la strata ca purtava versu la scola: e mentri caminava, cu lu so’ ciaravidduzzu fantasticava milli raggiunamenta e milli castìaddi all’ariu, unu cchiù bìaddu di l’àutru.

E discurrìannu sulu sulìddu dicìa:

- Oj, a la scola, vùagliu subbitu ‘mparari e leggiri: dumani pùa mi ‘mparu a scriviri e doppudumani m’imparu a fari li ‘nnùmmari. Pùa, cu l’abilità ca mi ritrùavu, haiu a guadagnari tanti sordi e cu li primi sordi ca mi ritrùavu ‘nsacchetta, vùagliu subbitu fari ‘na bedda giacca di pannu a lu ma’ patri. Ma chi dicu di pannu? Ci la vùagliu fari d’argentu e d’oru, e cu li buttuna di brillanti. E ddu mischinu si la merita veramenti: pirchì, ‘nsumma, p’accattàrimi li libbra e pi farimi istruiri, arristò 'n manichi di cammisa…. Cu ‘stu friddu! Nun ci sunnu ca li patri capaci di certi sacrifici!…

Mentri tuttu accuttufatu dicìa accussì cci parsi di sèntiri a la luntana ‘na musica di friscaletta e di cùarpi di grancassa: pì pì pì zum, zum, zum.

Si firmò e si misi ad ascuntari. Ddi sùani vinivanu di lu funnu di ‘na lunghissima via di travìarsu, ca purtava a un paisìaddu fabbricatu ‘ncapu la spiaggia di lu mari.

- Ma chi è ‘sta musica? Piccatu ca ju haiu a iri a la scola, sannò…

E arristò ddà cuntrariatu. A ogni modu, duvìa pigliari ‘na soluzioni: o a la scola, o a sèntiri li friscaletta.

- Oj vaiu a sèntiri li friscaletta, e dumani vaiu a la scola: pi jiri a la scola c’è sempri tìampu, - dissi finarmenti ddu disgraziatu righìannu li spaddi.

Dittu fattu, si ‘mpilò ni la strada di travìarsu, e accuminciò a curriri forti. Cchiù curriva e cchiù forti sintiva lu sùanu di li friscaletta e li cùarpi di la grancassa: pì pì pì... zum, zum, zum.

All’improvvisu si truvò ‘mmiazzu a ‘na chiazza tutta china di genti, ca s’affuddava ‘ntùarnu a ‘na granni barracca di lignu e di tila tinciuta di milli culura.

- Chi è ddu barraccuni? – addumannò Pinocchiu, girannusi a un carusìaddu ca era di ddu paìsi.

- Lìaggi lu cartellu, ca c’è scrittu, e pùa lu sa’.

- Ju lu liggissi vuluntìari, ma oi comu vidi nun sacciu ancora leggiri.

- Bravu vò! Allura ti lu lìaggiu ju. Ha’ a sapiri ca ni ddu cartellu cu littri russi comu lu fùacu c’è scrittu: GRAN TEATRU DI LI PUPI…

- Havi assà c’accuminciò la cummedia?

- Ora accumincia.

- E quantu si spenni pi tràsiri?

- Quattru sordi.

Pinocchiu, ca era chinu di frevi di curiusità, persi ogni ritegnu, e dissi senza vriugnarisi a ddu carusìaddu, cu ccu parlava:

- Mi li putissitu dari quattro sordi finu a dumani?

- Iu ti dassi vuluntìari, - cci arrispunnì l’àutru cugliuniànnulu, - ma oj appuntu nu ti li pùazzu dari.

- Pi quattru sordi, ti vinnu la ma’ giacchetta, - cci dissi allura lu pupu.

- E chi mi nni fazzu di ‘na giacchetta di carta ciuruta? Si cci chiovi ‘ncapu, nun ti la po’ trari di ‘ncùaddu.

- Ti vo’ accattari li ma’ scarpi?

- Sunnu buani pi addumari lu fùacu.

- Quantu mi duni pi lu cappidduzzu?

- Chi bìaddu acquistu! Un cappidduzzu di muddica di pani! Po’ succediri ca li surci mi lu vìannu a manciari ‘ntesta!

Pinocciu era comu ‘ncapu li spini. Era prontu a fari l’urtima offerta: ma nunn’avìa lu curaggiu; era indecisu, tistìava e suffriva. A la fini dissi:

- Mi vo’ dari quattru sordi pi ‘st’abbeccedariu nùavo?

- Iu sugnu un carusu, e nunn’accattu nenti da li carusi, - cci arrispunnì lu carusìaddu cu ccu parlava, c’avìa tantu cchiù giudiziu d’iddu.

- Pi quattru sordi l’abbeccedariu mi l’accattu ju, - gridò un vinnituri di panni usati, ca s’avìa truvatu presenti a ddi discursa.

E lu libru fu vinnutu all’istanti. E pinsari ca ddu mischinu di Geppettu avìa ristatu a la casa, a trimari di friddu in manichi di cammisa, p’accattari l’abbeccedariu a ddu so’ figliu!