Deci anni ormai passaru, e pari ieri,
c'all'aria arrivularu ddi dui cristi;
murìaru cu la scorta e la muglieri
pi manu di mafiusi laidi e tristi 

ca ormai si sintivanu lu jatu
darreri di lu còddu e ni l'oricchi:
allura pi scappari a un tristu fatu
pi aranci li tagliaru a cìantu spicchi. 

'Na bumma di tritolu priputenti
canciava di Falcuni lu distinu;
dui misi e n'autra bumma cchiù fitenti
purtava morti atroci a Borsellinu. 

Pariva ca 'u teatru di Palermu
'na farsa cu li pupi ricitava;
o Santa Rosalia granni in eternu
ddi botti lu fistinu arrricurdava. 

Inveci ddi dui bummi tinti e amari
la mafia l'addumava pi davveru,
pi diri ca in Sicilia a cumannari
su sulu li mafiusi: ed era veru!

E mancu pinna o foglia si muvìa
si unn’era don Totò ca l’urdinava,
e ‘n’arma lesta in cìalu si nni ìa
si appena lu jitìddu cutuliava.

 

    PAOLO

        E

 GIOVANNI

 

 



 

               

 
 
Ma doppu ‘sti delitti a ddi furfanti
la terra ballarina addivintà,
ca tutta la Sicilia, grida e chianti,
vinnitta granni assai addumannà.

Li capi finarmenti cunnannati
‘ngalera dritti dritti sinni ìaru,
ma doppu deci anni, accuttufati,
la testa lenta lenta già righìaru.

E comu cala e sprisci un virdi juncu
quannu la china tuttu lu cummoglia
pi pùa turnari all'ariu ni ddu puntu
cu forza di campari e tanta voglia;

ora accussì la mafia torna e dici
ca forsi avìa babbiàtu pi deciànni:
si prima a cumannari era felici
ritorna a cumannari a tutti banni.

E intantu ch’idda abballa e spara fisci
ni canta 'n'sicilianu a li finestri:
"Ammàtula ti pettini e t'allisci
ssu pinzeri chi hai ‘un t'arrinesci".

Ma pinzannu a Giuvanni e Paulinu
ca sunnu eroi di la nostra terra,
caduti pi sarbari lu distinu
di tutti i siciliani sempri in guerra,

facìammu ca ‘sta mafia ruvinusa
anchìannusi li trusci e li visazzi
sparissi intra li tani e li pirtusa
lassannu a li cristiani vìi e chiazzi.